Credite Prima casa

Credite Prima casa

Vrei sa ai Prima ta casa? Profita de creditul Prima casa, in conditii foarte avantajoase. Afla secretele unei cautari de succes si a unei finantari potrivite pentru “acasa” al tau.

Achizitionarea unei locuinte reprezinta un efort substantial, unul dintre cele mai mari pe care le facem in viata personala, cel putin din punct de vedere financiar.

Ce inseamna Prima casa?

Programul “Prima casa” este un program guvernamental care are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achizitia sau construirea unei locuinte prin contractarea de credite garantate de stat.

Garantiile acordate in cadrul Programului sunt garantii in numele si in contul statului iar procentul de garantare se aplica in functie de categoria de locuinta: 

  • 40%  pentru locuinte aflate in exploatare curenta pe perioade mai mari de 5 ani de la data efectuarii receptiei la terminarea lucrarilor de constructii noi sau de interventie in vederea consolidarii si/sau reducerii riscului seismic, dupa caz, destinate achizitionarii, inclusiv cele construite prin programele derulate de ANL;    
  • 50% locuinte noi, destinate achizitionarii, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL), pentru care documentele de receptie la terminarea lucrarilor de constructii noi au data de emitere/incheiere cu cel mult 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat.

(Sursa: FNGCIMM – Prima casa)

Avantaje, documente si eligibilitate “Prima casa”

Avantajele creditului Prima casa

– Aprobare rapida
– Documentatia necesara este simpla, iar intreg procesul de acordare a creditului este transparent
– Valoare maxima de 66.500 EUR, in echivalent lei, pentru locuinte finalizate sau aflate in diverse stadii de finalizare
– Valoare maxima de 71.250 EUR, in echivalent lei, pentru constuirea unei locuinte
– Avans minim de 5%
– Costuri reduse: rata dobanzii anuale variabile ROBOR 3M + 2%
– 0 comision de rambursare anticipata, 0 comision de analiza
– Perioada de rambursare maxima de 30 ani
– Se accepta o gama variata de venituri: salariu, venit din activitati independente, pensie la care se mai pot adauga venituri suplimentare din dividende, contracte de inchiriere, diurne sau drepturi de autor

Documentatie dosar Prima casa

– act de identitate
– cerere de credit
– adeverinta de venit pe ultimele 3 luni
– adeverinta privind veniturile realizate in anul anterior
– act individual de munca si extras Revisal
– contract vanzare-cumparare imobil sau act proprietate imobil (de la vanzator, copie autentica prin notariat)
– dovada achitare avans
– declaratie autentica pe propria raspundere specifica “Prima casa”

In urma analizei, banca finantatoare poate solicita suplimentar si alte documente, in conformitate cu politica sa de creditare.

Eligibilitatea in programul Prima casa

– trebuie sa ai venituri cu caracter permanent (salarii, pensii, chirii, dividende, venituri din activitati independente, alte venituri permanente)
– varsta maxima la sfarsitul perioadei de creditare trebuie sa fie de 70 de ani
– varsta minima : 18 ani impliniti
– sa nu ai restante la alte credite
– esti cetatean roman
– aport propriu minim (avans) 5%

Detalii alegere credit imobiliar

Credite Prima casaPrima intrebare pe care ne-o punem inainte de contractarea unui imprumut bancar este tipul valutei in care obtinem banii: lei, euro, dolari sau franci elvetieni? Inainte de a lua o decizie, trebuie sa ne gandim insa ca ratele pe care le vom plati lunar la banca se vor calcula in aceeasi valuta in care am obtinut creditul, fiind expuse riscului valutar.

Astfel, daca este vorba de un imprumut in euro, ratele lunare vor fi stabilite in aceeasi moneda. Dar daca veniturile noastre sunt in lei, suma pe care o vom avea de platit in fiecare luna va fluctua in functie de evolutia cursului de schimb: daca valuta se apreciaza va trebui sa platim mai mult si invers. Atunci cand valoarea leului scade semnificativ in raport cu valuta, vom fi nevoiti sa scoatem din buzunar mult mai multi lei pentru a plati aceeasi rata.

O analiza a ofertei de creditare de pe piata bancara romaneasca evidentiaza avantajele creditelor in euro in comparatie cu cele in moneda nationala: dobanzi mai scazute, venituri solicitate mai mici, o valoare mai mare a imprumutului. Poate din acest motiv, romanii prefera in continuare sa se imprumute in valuta, si nu in lei, deoarece dobanzile sunt mai bune. Pe de alta parte, riscul valutar si restrictiile BNR pot echilibra balanta dintre cele doua tipuri de imprumut.

Leave a Reply